În timp ce infractorii riscă… să nu fie prinşi, POLIŢIA GĂEŞTI BAGĂ FRICA-N OASELE PĂGUBIŢILOR? „Nu prindem hoţii, îi amendăm pe păgubiţi!” Acesta este noul mod de lucru pe bani publici instituit la Poliţia Găeşti. Mai mult, oamenii legii vor să dea mai bine pe sticlă decât să-şi facă treaba cu sfinţenie, pentru că, în spiritul transparenţei depline, identifică infractorii însoţiţi de… camerele de luat vederi şi de cohorta de jurnalişti. Aşadar, pe principiul ai – n-ai treabă, la orele 7 trecute fix debutează acţiunea poliţiei, „pisica cu clopoţei” lucrează la formă, dar pierde din vedere esenţialul. Păi, să facă filme şi scenarii, dacă ei cred că mai merge cu manipularea. Noi le propunem să facă mai bine sondaje, să vadă cum stau cu încrederea în rândul găeştenilor şi dacă pe aceştia îi impresionează sau îi gâdilă în vreun fel acţiuni fără obiect, în timp ce „peştii mari” îşi văd nederanjaţi de treabă. Ce se întâmplă cu dosarele, cum sunt întocmite documentele şi câţi dintre cei declaraţi infractori pe la televizor ajung să fie în final condamnaţi sau pedepsiţi contează mai puţin. Important e că am zâmbit frumos la poză şi că arătăm că ne îndeplinim atribuţiile. Iată ce se întâmplă însă când legea este cu adevărat încălcată, când apar hoţi care creează psihoze prin târg. Vă spunem noi: plătim amenzi, oameni buni! Poliţiştii au descoperit un articol interpretabil din Legea 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor şi protecţiei persoanelor, pe care vor să-l promoveze, astfel încât nimeni să nu mai reclame că a fost jefuit. Iată un caz concret. „Bună ziua ţi-am dat, belea mi-am căpătat!” Găeşti, 18.02.2009. Un punct farmaceutic, ca toate celelalte. Farmacista nu este atentă şi un hoţ versat, iute de mână, şterpeleşte 500 de lei din sertarul cu bani, apoi o şterge englezeşte. Patronul, cetăţean român cu drepturi, îndrăzneşte să depună o plângere la Poliţia Găeşti, în felul acesta gândind că atrage atenţia celor în drept că pe raza localităţii a mai apărut unul cu tupeu. Răspunsul celor de la poliţie a venit neaşteptat de repede şi şocant: „Are camere de luat vederi?” „N-are!” „Amendaţi-l pe Legea 333/2003 cu 20 milioane lei vechi!” Să se-nveţe minte, am zice noi, să mai îndrăznească să se plângă organului că a fost călcat de hoţi. Păi, dacă avea cameră de luat vederi, iar hoţul avea cagulă, tot îl amenda pe patron pentru că nu avea paznic. Şi dacă ar fi avut paznic, îl amenda că nu avea grilaj. Şi dacă avea grilaj, îl „ardea” că nu avea gard cu… ţepuşe şi ceas cu cuc. Aflând omul că „bună ziua a dat, belea şi-a căpătat”, sfătuit de un apropiat s-a dus singur-singurel înapoi la Poliţia Găeşti şi a scris cu mânuţa lui cum că nu i-a furat nimeni nimic, că a făcut o plată unui furnizor în acea dimineaţă şi că… a uitat. Ce să credem? Că Poliţia Găeşti suferă dacă se înregistrează cu AN-uri (n.red. - autori necunoscuţi)? Deşi această Lege 333 este în vigoare şi acoperă aproximativ şi interpretabil astfel de acţiuni ale poliţiştilor, avem sentimentul că de data aceasta este vorba despre intimidare. Cel puţin, asta este părerea păgubitului, care a înţeles că prejudiciul său este sensibil mai mic decât o eventuală amendă. Într-o discuţie amicală, acesta ne-a mărturisit că regretă că i-a anunţat pe poliţişti de necazul său şi că a preferat să-şi retragă plângerea într-un mod elegant, decât să fie umilit şi pus pe drumuri. La numai două zile distanţă, alţi hoţomani spărgeau „La Călinel” (lângă Spălătoria Jughide) aparatele cu jocuri electronice în care erau probabil zeci de milioane lei vechi. Am zis „La Călinel” pentru că găeştenii ştiu că locaţia este amplasată la 200 – 300 metri de sediul Poliţiei Găeşti şi între două obiective cu pază permanentă. Am aflat că şi Călinel îşi va primi amenda de 20 milioane lei vechi. Hai, domnilor de la poliţie, mai faceţi un efort şi amendaţi tot oraşul. „Doamne fereşte ca cineva să primească un par în cap, că va fi amendat cu siguranţă pe motiv că nu a purtat cască de protecţie”, a zis cu năduf un cetăţean cu funcţie din oraşul nostru. Mariana IONESCU postat pe 22 februarie 2009
-
Acasa-
Despre noi-
Publicitate-
Contact-
Opinii-
Campanii umanitare-
Dezvăluiri -
Afaceri si moarte la Potlogi -
Crima Sateni -
Crima Manga -
Teroarea in sutana -
Masacru canin Moreni -
Criza de medici spital Targoviste -
Leoaica Pietrosita -
Marea exterminare -
Proteste organizatii protectia animalelor -
Blestemul Ceausestilor -
Centura Targovistei -
Intalnire DSV -
Abecedare porno -
Scandal Scoala Contesti -
Artist batjocorit -
Terorizata de fostul ginere -
Pod Bezdead -
Circ Tatarani -
Scandal ANL Gaesti -
Incest Vadu Stanchii -
Copil aruncat Pucioasa -
Razboi DSV -
Jaf la benzinarie -
Primarii penali -
Blocul groazei Fieni -
monumentele istorice -
Foc etern -
Padurile cad sub securea legii -
Policlinica Gaesti -
Moreni recidiveaza in ilegalitate -
Macel la Gorgota -
telefoane penitenciar -
Caragiale -
Muntii sub lacat -
Primar parchet -
liceu racari -
scandal funciar tatarani -
procese pentru nimic -
israel -
mafie gaesti -
talharie alexandrescu -
vanatoare langa case -
talhari liberi -
grup infractional anihilat -
politisti reclamati pentru favorizarea infractorului -
politia gaesti -
diaconita retinut -
servicii publice gaesti -
scandal scoala rascaieti -
terorizate in liceu -
politist amator sex -
demiteri electrica serv -
scandal parohia alunisu -
mafia imobiliarelor -
viata in infern -
clanul nitescu gaesti, cooperatie -
caz Nicolae Constantin Gaesti -
caz evacuare case Voinesti -
accident PNL Gaesti -
arestare ANIF -
Bucuroiu Automecanica Moreni -
impuscaturi moreni -
frati morti valea voievozilor -
porno invatatoarea -
perchezitie matasaru -
mumie vacaresti -
reclamatii contesti -
mofturi la CJAS Dambovita -
falsi politisti -
orasul gaesti a fost furat -
doctorita porno Racari -
sida Gaesti -
scandal PRM Gaesti -
jecmaniti -
interceptari Mariana Ionescu -
tensiuni la Caragiale -
scandal hulubesti -
scandal hulubesti 2 -
caz incredibil la moreni -
stimulente la CJAS dambovita -
caz Monica Gaesti -
misterele accidentelor -
secretele Bucegilor -
secretele Bucegilor 2 -
tratat cu scarba la gaesti -
paranormal cer Dragomiresti -
sechestrare picior de munte -
judecator ghenosu -
povestea margaretei -
mina sotanga -
bataie politia gaesti -
bataie popi -
bataie mogosani gaesti -
omor moreni -
omor moreni continuare -
birocratia a zvantat 2.8 milioane euro -
eleva batuta -
steaua electrica -
Bojin -
sefut minister -
dati afara din case -
Coman, informatorul de la UPET -
Coman, informatorul episodul doi -
batut de politisti de la hulubesti-
Anchete-
Reportaje-
Administraţie-
Actualitate-
Politic-
Economic-
Cultural-
Sport-
Arhiva-
Comunicate de presa-
Radare-
Program teatru-
Program teatru Copii-
ROSUA-
CARIERE-
ASTROLOGIE-
Program Mos Craciun 2009