“GUVERNAREA NESIMŢIRII TREBUIE TRIMISĂ ACASĂ” Astăzi, în sala mare a Casei de Cultură a Sindicatelor, aproximativ 2000 de PDL-işti veniţi din toate colţurile judeţului s-au înghesuit să participe la lansarea oficală a candidaţilor democrat-liberali pentru Parlamentul României. Invitaţi de onoare, preşedintele PDL Emil Boc şi primvicepreşedintele Teodor Stolojan, voiitorul prim-ministru al României, în condiţiile în care PDL va câştiga alegerile din 30 noiembrie. Rolul de prezentator i-a revenit preşedintelui PDL Dâmboviţa Florin Popescu. Toţi candidaţii au fost aplaudaţi la scenă deschisă. De o reală simpatie au beneficiat Valentin Calcan, candidat pentru Senat în Colegiul de Sud; Adrian Chiriţă, candidat pentru Camera Deputaţilor în Colegiul Voineşti, şi George Dumitru, candidat în Colegiul Moreni pentru Camera Deputaţilor. În toate luările de cuvânt, s-a marşat pe eliminarea de la guvernare a PNL şi PSD şi trecerea celor două formaţiuni politice în banca Opoziţiei. PDL-iştii dâmboviţeni sunt optimişti. Sunt convinşi că vor câştiga alegerile, iar candidaţii de elită ai PSD vor fi scoşi din cursa electorală. „Spre deosebire de contracandidaţii noştri care sunt dezbinaţi, noi suntem o echipă”. Emil Boc i-a felicitat pe PDL-iştii dâmboviţeni pentru succesul din alegerile locale, susţinând că a venit la Târgovişte nu să dea lecţii de politică, ci să ia lecţii de politică de la cei care „au reuşit să scoată ursul din bârlog şi să-l trimită la plimbare. Guvernarea nesimţirii, Guvernarea PNL-PSD, trebuie trimisă acasă”! Actualii guvernanţi au fost criticaţi dur din cauza ultimei rectificări bugetare, care, în opinia PDL-iştilor, a fost realizată pentru primarii PNL şi PSD. „Domnul Tăriceanu şi domnul Geoană au înţeles că dacă eşti la putere poţi să faci ce vrei cu banul public. Pentru asta nu mai merită încrederea oamenilor, nu mai merită să guverneze România”, a declarat Teodor Stolojan. Fiindcă primvicepreşedintele PDL Teodor Stolojan şi-a sărbătorit astăzi ziua de naştere, întreaga sală s-a ridicat în picioare şi i-au cântat Mulţi ani trăiască. Adriana Răceanu, Ion Obăgilă postat pe 24 octombrie 2008
-
Acasa-
Despre noi-
Publicitate-
Contact-
Opinii-
Campanii umanitare-
Dezvăluiri-
Anchete-
Reportaje-
Administraţie-
Actualitate-
Politic -
Critici Orban -
Candidati PNL -
Suspendare Popescu -
Calcan despre penelisti -
Calcan lovit sub centura de aAlbu -
Plaiasu si votul uninominal -
Popescu, Calcan Albu -
Bate inlocuit cu paraschiv -
PNL si Teatrul Tony Bulandra -
Deputatul Albu ameninta presa -
Vladu -
Calcan, uninominal -
Dispret fata de alegator -
Gandim altfel -
Liberalii hotarati sa reclame PDL -
Lansare liberali -
PSD candidati -
Calcan, scoli -
Vladu cabinet -
Candidat Dragusin -
Calcan nominalizat -
Printre oameni -
Candidaturi PSD -
Candidaturi PDL -
lansare PDL -
Basescu la Fieni -
Candidati PRM -
Actiune caritabila cristea -
Miting PSD Voinesti -
Miting PDL -
Lansare Reghe -
Gheorghe Ana -
Adrian Chirita -
Vadim Tudor -
Candidat cu buletine vot -
Acreditari Millennium -
acreditari retrase -
Parlamentarii nostri -
calcan -
alegeri PSD -
coalitie cu nabadai -
alexandrescu -
antonescu -
s-a impartit ciolanul -
radu campeanu -
consilierii la judecata -
declaratie cantaragiu -
antonescu si directorii -
capcana guvernarii -
achitat de Curtea de Justitie -
cristea-antonescu -
amenintari alexandrescu -
bani alexandrescu -
femeile PDL -
dosarul Sterling -
acuze Florin Popescu -
PDL, FMI -
sustinatori elena basescu -
schimbari PNL -
Tutuianu steaua electrica -
lege pentru ziaristi -
oana antonescu -
lansare eurocandidati psd -
salarii bugetari -
alianta PRM-PPPS-PNG -
declaratie calcan, economie -
deficit excesiv, declaratie calcan -
scandal PSD Cornatelu -
Eba la Targoviste -
Florin Popescu atac la PSD -
Excluderi PNG -
oros presedinte pnl -
scandal stan - vladulescu -
PSD Gaesti -
slogan basescu -
ana iesire guvernare -
dragos dumitru la PDL -
cearta bannere -
sondaj basescu -
congres romi -
festivalul marului 2009 -
antonescu PNL -
besescu e de-al nostru -
plangere manolescu -
campanie PNL -
bisnita PRM -
contre electorale pe zahar si faina -
tutuianu acuze basescu -
boc la Dambovita -
turul unu cu surprize -
frauda alegeri -
dar PNL -
buget PSD -
pdl -
psd primar pistolar -
antonescu lauda psd -
basceanu PNL -
senatorul mircea andrei -
PNL rupe protocol cu PSD -
vladu avocatul acuzatilor -
conferinta judeteana PSD -
transport public second hand -
taxa prostie -
razboi tutuianu-popescu -
amenintari cu suspendarea-
Economic-
Cultural-
Sport-
Arhiva-
Comunicate de presa-
Radare-
Program teatru-
Program teatru Copii-
ROSUA-
CARIERE-
ASTROLOGIE-
Program Mos Craciun 2009