GARAJELE INESTETICE, ÎNLOCUITE CU PARCĂRI EUROPENE Acţiunea de schimbare a imaginii municipiului Târgovişte iniţiată de primarul Gabriel Boriga încă din primele luni de la preluarea mandatului continuă. Primăria şi Consiliul Local intenţionează ca, în cel mai scurt timp, să desfiinţeze toate construcţiile care contrastează neplăcut cu estetica actuală a oraşului. Primele astfel de „cangrene” sunt garajele din tablă ce împânzesc cartierele târgoviştene. Deja în zona centrală a Târgoviştei aceste anexe vulgare au fost demolate. În locul lor se amenajează parcări moderne, aerisite, care dau oraşului o faţă europeană. La o astfel de parcare se lucrează acum şi în microraionul IV. De asemenea, Primăria a demolat şi turnul de apă din cartier, nefolosit de foarte mulţi ani şi care fusese trasformat de unii cetăţeni în ghenă de gunoi. „Aşa cum am promis, mărim spaţiile de parcare. De o săptămână se acţionează şi în zona străzii Radu cel Mare din Micro IV, unde acum o lună erau 40 de garaje, ruginite, urâte. Le-am demolat, exact ceea ce s-a întâmplat şi în centrul oraşului. În locul garajelor vom face aproximativ 150 de locuri de parcare. După cum aţi văzut, terenul s-a nivelat. Au fost puse borduri de calitate, borduri care vor împrejmui spaţiile de parcare, o să fie de asemenea amenajat un loc de joacă pentru copii, o să fie iluminat public şi se vor introduce camerele de luat vederi prin care să se supravegheze 24h din 24h spaţiile publice de parcare. După ce vom termina atât în centru, în spatele Hotelului Dâmboviţa, cât şi în această zonă, vom acţiona în zona de vis-a-vis de Piaţa 1 Mai, unde vom demola de asemenea toate garajele hidoase”, ne-a precizat primarul Gabriel Boriga. Ion Obăgilă postat pe 14 mai 2009
- Acasa
- Despre noi
- Publicitate
- Contact
- Opinii
- Campanii umanitare
- Dezvăluiri
- Anchete
- Reportaje
- Administraţie
  - Consiliul Judetean august
  - Demisii Gura Foii
  - Deplasare Popescu - Valea Dambovitei
  - Asfaltare Stancu Ion
  - Apa calda
  - Camere monitoriyare
  - Capitan Andreescu
  - Consiliul local Gaesti
  - ISPA
  - Refacere Curtea Domneasca
  - Instruire primari
  - Avem viceprimari
  - Primarii la instruire
  - Pret piperat la apa
  - Razboiul declaratiilor
  - Sedinta festiva targoviste
  - Protest actori
  - Ziua Ocnitei
  - Am scapat di ciori
  - parculet pentru copii Mitropolie
  - Drum Cota 1000
  - Capitan Andreescu
  - Pomi Boriga
  - Alexandrescu, invalidat
  - S-a tinut de cavant
  - Incep lucrarile la DN 72
  - Parculet joaca micro sase
  - Fluidizare trafic Targoviste
  - Datorie Termica
  - Investitii blocate
  - Caz Alexandrescu
  - Primarie cu belele
  - Suparat pe Consiliul Judetean
  - bilant boriga
  - Centrul medical permanenta voinesti
  - protest prefectura
  - atac la prefect
  - proiecte Potlogi
  - voronetul de Boteni
  - intalnire balastiere
  - consiliul local targoviste
  - pactul primarilor
  - executare silita
  - bani scoli colegiul titu
  - trotuare boriga
  - scandalul biroul
  - iazul morilor
  - buget 2009
  - proiect regenerare
  - dezbatere proiect regenerare urbana
  - desfiintare garaje
  - consens la Consiliul Judetean
  - centrul vechi
  - pod Ionesti
  - lac chindia
  - gazeta de voinesti
  - casatorii targoviste
  - parc joaca chindia
  - plantare pomi boriga
  - cupa curateniei
  - inaugurare Contesti
  - parcare europeana
  - garaje micro 4
  - investitii barbuletu
  - linsaj mediatic Ivanoff
  - Targovistea renaste
  - panouri Titu
  - fitness in aer liber
  - scrisoare catre boriga
  - panouri cu efect
  - consiliul judetean papa bani
  - ancheta cazul zotic
  - garaje micro VIII
  - parc de aventura la Targoviste
  - transport public
  - intrebari primar Hulubesti
  - transparenta prefect
  - scandal consiliul judetean
  - transport public
  - transformari micro 8
  - Calcan, asfalt sud
  - Hulubesti dati in judecata
  - referendum cornatelu
  - santaj politic Popescu
  - cornelia paraschiv consiliu local
  - consilieri hulubesti
  - caraveteanu, un primar de cuvant
  - apa calda
  - sedinta CL Targoviste
  - drum Ghimpati
  - inaugurare primaria crangurile
  - schimbare viceprimar voinesti
  - plecare toader
  - lucrari modernizare Targoviste
  - investitii mogosani
  - extraordinara CL Targoviste noiembrie
  - sedinta Consiliu Judetean noiembrie 2009
  - martor proces
  - asistenta persoane dizabilitati
  - buletine vot
  - protestul ziaristilor
  - bataie tartasesti
  - videoconferinta 18 decembrie
  - targoviste la zece pentru romania
  - buget 2010
  - nunta de aur
  - pret apa
  - pret gigacalorie
  - administratie europeana contesti
  - sefi deconcentrate mustruluiti
  - moreni bombardat
  - fara comune noi
  - mogosani la tranta cu criza
- Actualitate
- Politic
- Economic
- Cultural
- Sport
- Arhiva
- Comunicate de presa
- Radare
- Program teatru
- Program teatru Copii
- ROSUA
- CARIERE
- ASTROLOGIE
- Program Mos Craciun 2009