Echipa de fotbal FCM Târgovişte FAVORIZATĂ DE ARBITRAJE Sesizat de numeroasele scandaluri legat de acest subiect, Gheorghe Constantin, preşedintele arbitrilor din România, a început să ia măsuri în acest sens Arbitrajele favorabile de care a beneficiat în ultima vreme FCM Târgovişte au atras atenţia lui Gheorghe Constantin, preşedintele Comisiei Centrale a Arbitrilor, chit că rapoartele înaintate de observatori i-au avantajat pe arbitri. "Am ascultat transmisiunea radio şi am auzit comentariile legate de calitatea arbitrajului la meciul cu ACU Arad, care ar fi favorizat grosolan echipa gazdă. Am analizat special raportul observatorului Daniel Deaconu, care i-a acordat o notă bună lui Zoltan Erdei, astfel că am solicitat imagini cu fazele dubioase. Cum am primit şi alte semnale legate de anumiţi arbitri şi observatori, am decis atât suspendarea lui Erdei, cât şi a lui Deaconu, până când voi analiza probele video", ne-a declarat şeful CCA. Zotic, protejatul lui Constantin? Mulţi pun arbitrajele exagerat de bune ale târgoviştenilor pe o presupusă relaţie de prietenie între Gheorghe Constantin şi Ghiorghi Zotic, patronul grupării de lângă Turnul Chindiei. "Periodic vine la Târgovişte nepotul de la Ploieşti al lui Costică Vâlcea, aşa că mai tai şi eu o vacă, o oaie sau ce este nevoie", s-ar fi lăudat Zotic în anumite cercuri. "De două ori am fost la Târgovişte, o dată la un meci, unde intenţionat am purtat ceva pe cap pentru a nu fi recunoscut, iar altădată eram în trecere şi am băut o cafea cu domnul Zotic. De aici până la altele este cale lungă, dar fiecare trebuie să fie responsabil de faptele sale, iar Zotic să aducă probe dacă s-a exprimat în acest sens", s-a apărat Constantin. Costin Mihai postat pe 4 decembrie 2008
-
Acasa-
Despre noi-
Publicitate-
Contact-
Opinii-
Campanii umanitare-
Dezvăluiri-
Anchete-
Reportaje-
Administraţie-
Actualitate-
Politic-
Economic-
Cultural-
Sport -
Haos Pucioasa -
Lasat pe drumuri -
Catalina Oprea -
De rasul tarii -
Baliverne ajefiste -
Ciobu -
stiri din sport 18 august -
jucator batut -
Paraschiv la nationala -
Arbitru batut -
Umiliti in Ardeal -
Municipal a scapat de Tarmure -
Contre la Municipal -
Jucatorii de la FCM isi cauta de lucru -
Revolta negrilor -
Rezultate ligile secunde -
Fotbalisti bataie -
Prima victorie FCM Targoviste -
Umiliti de conducere -
Scoala de fotbal la Gaesti -
Ne-ati facut de ras -
arbitru -
Aproape de succes -
Viitorul Pucioasa -
Stroe, atac la Anghelinu -
M-a lovit... -
Zotic facut tandari -
Favorizata de arbitraje -
Infrangere victorioasa -
Zotic se da la Ana -
Cantonament cu sobolani -
Razboi Zotic -
Baschet, fara cuvinte -
Tranzactii dubioase -
Si-a pacalit fotbalistii -
Cursaru -
Baschet nationala -
interviu danciulescu -
regele fotbalului dambovitean -
monika Boriga -
miliarde tocate pe fotbal -
interzis stadion -
incepe returul -
sechestru zotic -
ciobu fotbalisti -
tensiuni baschet -
rezultate 7 martie -
hagi si zotic -
meci Dacia Mioveni -
Silviu Tanase BC Targoviste -
caracatita sport -
duelul suferintei -
petre gigiu -
datorie florin anton -
campioane la baschet -
putul discordiei -
sorana carstea -
CS Targoviste -
Palmares FCM -
Sorana, eliminata -
CS Targoviste, marea Chindie -
Zotic, banii inapoi -
stadionul sticla -
zotic, la tribunal -
silaghi -
portar nationala de handbal -
fotbal Titu -
Florin Anton, jucatoruzl antrenor -
Revolutie la FCM -
zotic, desfiintat -
FCM joaca in C -
CSM Targoviste... -
Liga 3 -
Pompiliu Nedelcu, contestat -
Cupa TSD fotbal -
Echipa MCM Targoviste -
Cristina Iorga campioana -
George Preda, campionul pistei -
meciul fostelor glorii -
meciul generatiilor de aur -
chirita umilit la targoviste -
lot municipal baschet -
protest fotbal -
fratii becheanu -
bogoi presedinte -
reghe vrea nucetul -
lonciu davidescu -
fara fuziune -
Ionel Pitaru -
box -
sandu barboiu -
gala baschet -
FCM pe linie ascendenta -
victorie MCM -
karate Titu -
flacara Moreni -
Nicky la MCM -
cumnatii -
polul scandalurilor -
gelu radu campion bilciuresti -
stadion inchis -
situatie dramatica la CSM Targoviste -
interese arbitri -
gaesti, ciuca bataii -
fotbalistele au dat-o in bara -
dan mocanu -
voleibaliste -
Thompson la MCM -
haideti la vot -
gala lu pompilica -
vine gica popescu -
cei mai buni 2009 -
vot cei mai buni -
situatie FCM -
boriga nu da afara echipa lui zotic -
zotic academie fotbal -
raspuns florin popescu -
george preda record national -
deces marian parsa -
FCM joaca la sotanga -
Popescu presedintele sportului -
dezastru fotbal dambovitean -
rapid gemenea -
FCM revine -
victor sanda -
primarul a ordonat retragerea -
craciunescu la targoviste-
Arhiva-
Comunicate de presa-
Radare-
Program teatru-
Program teatru Copii-
ROSUA-
CARIERE-
ASTROLOGIE-
Program Mos Craciun 2009